EU4Moldova

Site-ul EU4Moldova: ultimele noutăți despre relațiile UE-Moldova, într-un format nou

Published: 05.02.2026

EU4MoldovaDacă sunteți în căutarea celor mai recente informații despre cooperarea Uniunii Europene-Moldova și parcursul european al țării, puteți accesa informații actualizate în timp real pe noua versiune a site-ului EU4Moldova, administrat de programul EU NEIGHBOURS east.

Platforma web este organizată în jurul unor domenii-cheie, care facilitează explorarea relațiilor dintre UE și Moldova. Vizitatorii pot găsi cele mai recente știri și oportunități, pot afla mai multe despre proiectele și campaniile UE și pot descoperi activități de implicare a tinerilor prin intermediul principalului centru de informare al UE  Europe Café, precum și al rețelei Euro Cluburilor.

Secțiunea UE-Moldova prezintă o imagine de ansamblu a angajamentului Uniunii Europene față de Republica Moldova. Aceasta reunește cele mai relevante informații despre finanțarea, programele și inițiativele de cooperare ale UE, evidențiind impactul acestora asupra cetățenilor, prin reforme esențiale, dezvoltarea infrastructurii, oportunități economice și beneficii reale pentru viața de zi cu zi a oamenilor din întreaga țară. De asemenea, servește ca punct de plecare pentru navigarea platformei, ghidând cititorii către inițiative, oportunități și resurse relevante către întregul site web.

Pagina recent actualizată dedicată Planului de Creștere pentru Moldova (parte a secțiunii Campanii) prezintă cel mai mare pachet de sprijin acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova de la independență – suport în valoare de 1,9 miliarde de euro. Pagina reunește informații esențiale despre modul în care această investiție sprijină dezvoltarea economică pe termen lung, accelerează reformele și pregătește Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pagina evidențiază obiectivele ambițioase ale Planului de Creștere în domeniile prioritare care contează cel mai mult pentru cetățeni, printre care economia, locurile de muncă, educația, sănătatea, infrastructura, energia și digitalizarea.

O nouă funcție integrată, tabloul de bord, permite utilizatorilor să urmărească în timp real progresele implementării Mecanismului de reformă și creștere. Acest instrument interactiv oferă o imagine de ansamblu asupra rezultatelor obținute, a fondurilor alocate, măsurilor aflate în desfășurare și domeniilor în care mai sunt necesare progrese.

Pagina „Extinderea UE” explică pe înțelesul tututor cum funcționează procesul de aderare și ce presupune acesta pentru Moldova. Tot aici, pot fi găsite, într-o formă clară și accesibilă, informații cu privire la progresele înregistrate până acum și etapele care urmează, nivelul de pregătire al țării în diferite domenii și eforturile necesare pe măsură ce țara se apropie de UE.

Pagina „Oportunități” aduce într-un sigur loc cereri de propuneri, granturi, burse, oportunități de formare și programe de schimb sprijinite de UE și statele sale membre, disponibile pentru persoane fizice, organizații și instituții din Moldova.

Toate informațiile sunt disponibile în limbile română și rusă, precum și în limba engleză.

EU4Moldova
usmf
universitate
medicina
EU4Moldova
Uniunea Europeana
parcursul european
cooperarea UE-Moldova

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii